Ludovic Orban a decis să demisioneze: PNL a murit pentru mine

Ludovic Orban a anunțat, luni, după ședința conducerii formațiunii în care s-a validat guvernarea cu PSD, că a decis să demisioneze din partid. El a explicat că începând de astăzi, pentru el, PNL a murit.

„Astăzi, pentru mine PNL a murit, e adevărat, în pat cu PNL. Cine îşi imaginează că va putea vreodată să se reabiliteze este un naiv”, a spus Orban, la ieşirea din şedinţa PNL unde, spune el, 17 lideri de filiale au lipsit.

Ludovic Orban a mai spus că baza partidului a fost împotriva alianţei cu PSD, una împotriva firii.

”E clar că e nevoie de un nou partid, PNL se va prăbuşi în sondaje, e nevoie de un nou partid care să contrabalanseze acest hipopotam. Se spune că răul are loc din cauza pasivităţii celor buni. Dacă astăzi cei 17 preşedinţi de filiale care nu ar fi votat acest ghiveci politic numit USR poate am fi reuşit să oprim acest ghiveci care e sfidarea „, a mai declarat Ludovic Orban.

Potrivit lui Orban, ”astăzi nu mai există nicio forţă politică de centru dreapta care să îi reprezinte cu adevărat pe oamenii cinstiţi”.

”Astăzi PSD a revenit la putere şi PSD practic va face legea de aucm înainte pe foarte mult timp. Îmi voi da demisia din PNL şi voi continuă să fac ceea ce am făcut de 30 de ani să îi reprezint pe oameni în mod onest cinstit pe toţi acei români care cred că adevărat într-un proiect al României. Astăzi PNL şi-a negat întreaga istorie. O majoritate fragilă care asculta de Iohannis a dus partidul într-o înfundătură”, a mai spus fostul preşedinte liberal.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI