Furtuna Renata, care face ravagii în Europa, se apropie de România

România se confruntă cu un val de căldură surprinzător pentru mijlocul lunii aprilie, cu temperaturi ce vor atinge până la 32 de grade Celsius în sudul țării, în ziua de luni, 15 aprilie. Aceste temperaturi sunt cu mult peste medii pentru această perioadă, cu maxime care vor varia între 22-24 de grade pe litoral și în Delta Dunării și până la 34 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei.

Vremea în România în perioada ce urmează

Pe parcursul zilei, cerul va fi predominant senin, însă sunt așteptate înnorări temporare și averse izolate, însoțite de descărcări electrice, mai ales în extremitatea de nord a teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în nord-vest, centru și est, unde vitezele vor atinge 40-50 km/h, și chiar mai mult la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h.

În București, vremea se anunță deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu maxime care vor ajunge la 32 de grade Celsius, aproximativ 14 grade peste media climatologică a perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Când ajunge furtuna Renata pe teritoriul țării noastre

Schimbarea vremii nu va întârzia să apară. Furtuna Renata, care a provocat deja ravagii în alte părți ale Europei, se îndreaptă spre România, aducând cu ea un front de aer rece ce va cauza scăderi de temperatură dramatice, ploi abundente și vijelii puternice. Se estimează că diferențele de temperatură ar putea ajunge chiar și la 20 de grade Celsius.

Furtuna Renata, care s-a format în largul coastei Scoției, avansează rapid spre țările din centrul Europei. Aceasta va afecta diverse regiuni, de la coastele Normandiei și Hauts-de-France până la Grand Est, provocând averse torențiale, rafale de vânt ce pot depăși 100 km/h și un posibil risc de grindină.

Cetățenii sunt sfătuiți să urmărească cu atenție evoluția condițiilor meteorologice și să se pregătească pentru o schimbare bruscă și severă a vremii. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI