Rusia vrea să preia controlul în Republica Moldova până în 2030, arată un document scurs de la Kremlin

Planul Rusiei de a atrage Republica Moldova sub propria umbrelă până în 2030 este expus într-un document care a fost scurs din culisele administrației prezidențiale de la Kremlin și care a fost obținut de Rise Moldova alături de un consorțiu internațional de jurnaliști.

Documentul intitulat „Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova” a fost creat în 2021 și nu a fost făcut public, stabilind anul 2023 ca termen-limită pentru obținerea controlului asupra Republicii Moldova și îndepărtarea ei de UE, NATO și alți parteneri. El provine de la Direcția Prezidențială pentru Cooperare Transfrontalieră și a fost elaborat cu contribuția Statului Major al Rusiei și al serviciilor speciale ruse FSB, SVR și GRU.

Potrivit strategiei, un obiectiv al Rusiei pe termen mediu – până în 2025 – este „contracararea politicii expansioniste a României în Moldova”.

Tot până atunci, Rusia își propune „contracararea colaborării RM cu NATO”, iar pe termen lung – până în 2030 – vizează „formarea unei atitudini negative față de NATO în societatea moldovenească și în cercurile politice”. De altfel, acesta fusese unul dintre cele „10 obiective prioritare” ale socialiștilor (PSRM) la alegerile parlamentare din februarie 2019: „Noi nu vom permite aderarea la NATO și vom realiza închiderea oficiului NATO din Chișinău”.

Printre altele, Federația Rusă dorește „lărgirea bazei electorale a forțelor politice din RM care pledează pentru relații constructive cu FR”.

Până în 2025, rușii intenționează să creeze în Republica Moldova o rețea de „ONG-uri care promovează dezvoltarea relațiilor ruso-moldovenești” și să ofere „sprijin organizatoric, financiar, juridic și informațional pentru ONG-urile prietenoase cu Federația Rusă”. Fostul președinte Igor Dodon a creat un asemenea ONG în 2021, și anume „Uniunea de afaceri moldo-rusă”.

Rise Moldova atrage atenția că o altă formațiune care sastiface agenda Rusiei la Chișinău este Partidul Șor, care se și află pe lista de sancțiuni a SUA din acest motiv.

Strategia rusă se referă și la sprijinirea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Nu în ultimul rând, documentul vorbește și despre „menținerea volumului și cadrului legal pentru aprovizionarea cu gaze naturale rusești”.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI