Victor Pițurcă scapă de controlul judiciar. Decizia Tribunalului București e definitivă

Tribunalul București a admis contestația depusă de Victor Pițurcă la controlul judiciar și a dispus ridicarea acestei măsuri preventive. Decizia instanței este definitivă. 

Victor Pițurcă, fiul său, Alexandru, și șeful Romarm, Gabriel Țuțu, sunt vizați într-o anchetă DNA privind livrarea de măști anti-COVID neconforme. Măștile ar fi fost tranzacționate prin firma lui Pițurcă jr. și trimise spitalelor din subordinea Ministerului Apărării, spun procurorii. 

Anchetatorii susțin că, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, în contextul pandemiei de coronavirus, Țuțu Gabriel ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de Victor Pițurcă, în condiții dezavantajoase pentru compania Romarm, două contracte de achiziție publică ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție. 

DNA susține că Romarm a fost astfel prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei. 

De asemenea, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate introducerea într-un circuit comercial de livrare măști neconforme către Ministerul Apărării a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului. În plus, el a cerut efectuarea unor plăți către acesta, respectiv 40% din cota de profit rezultată, sub aparența unui contract de consultanță. 

În schimb, Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din Ministerul Apărării și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct contractele de furnizare, dar și să efectueze recepția produselor respective și să achite la timp facturile. 

În acest context, susțin procurorii, șeful Romarm ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei. 

Victor Pițurcă neagă acuzațiile DNA 

În schimb, Victor Pițurcă a susținut că el și fiul său n-au vândut „nicio mască”, iar Ministerul Apărării a cumpărat de la o altă firmă „o serie de patru-cinci produse”. 

„Băi, băieți, terminați cu lucrurile astea! Eu și fiul meu n-am vândut nicio mască! De lucrul acesta s-a ocupat o altă firmă! Noi n-avem nimic comun cu măști, cu astea, cu ce se scria, iar bazaconii, că neconforme, nu! MApN a cumpărat de la firma care i-a dat aceste produse o serie de patru-cinci produse. Banii ăia care scrieți că i-au intrat lui Alex Pițurcă în firmă, ăia erau 90% banii mei, nu erau bani câștigați”, a afirmat Victor Pițurcă. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI