Această țară își redeschide granițele după doi ani de izolare

Chile a anunţat, duminică, redeschiderea a 22 de puncte de trecere a frontierei terestre cu Argentina, Bolivia şi Peru.

Aceste puncte de frontieră au fost închise la data de 17 martie 2020 din cauza epidemiei de coronavirus, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Prin aceste puncte de trecere era permis doar accesul mărfurilor, fiind închise circulaţiei persoanelor.

„Duminică aceasta, 1 mai, traficul la frontieră va fi normalizat”, a indicat contul de Twitter al serviciului de frontieră al Ministerului chilian de Interne.

Epidemia s-a stabilizat în Chile, deşi unele măsuri sanitare continuă să se aplice, în special străinilor nerezidenţi. În vigoare sunt trei niveluri de alertă şi din această duminică frontierele urmează să funcţioneze la nivelul 1, ceea ce înseamnă că nu există restricţii privind călătoriile în interiorul sau în afara ţării.

Noi reguli de călătorie în Chile

Testul PCR înainte de călătorie este doar recomandat, dar, la sosirea în Chile, călătorii pot fi testaţi aleatoriu. Trebuie completat un formular de sănătate, iar străinii nerezidenţi trebuie să aibă şi o asigurare de sănătate în cazul în care sunt trataţi pentru COVID-19.

Dacă alerta revine la nivelul 3 maxim, vor fi reintroduse restricţiile. În noiembrie, aeroportul din Santiago de Chile a fost redeschis, urmat de terminalele din oraşele Antofagasta şi Iquique (nord) şi Punta Arenas (sud) şi apoi de cinci puncte de trecere a frontierei cu Argentina la 22 decembrie.

Chile, ţară cu peste 19 milioane de locuitori, a înregistrat 3,5 milioane de cazuri de coronavirus şi 57.539 de decese începând cu 8 martie 2020.

În luna noiembrie a anului trecut Chile a extins vaccinarea anti-Covid pentru copiii ce au împlinit vârsta de 3 ani, fiind una dintre primele țări din lume care au introdus vaccinarea împotriva coronavirusului pentru copii atât de mici.

În octombrie 2021, locuitorii Insulei Paștelui care aparține de Chile au votat în proporție de 67% împotriva redeschiderii insulei pentru turiști din cauza temerilor provocate de coronavirus.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI