Viorica Dăncilă revine în politică

Fostul premier Viorica Dăncilă anunță, într-un mesaj publicat pe Facebook, că revine în politică într-un alt partid.

 Aceasta spune că a plecat din PSD „după 26 de ani” pentru că „nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia”.

„După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi. Partidul ,,Națiune Oameni Împreuna”(NOI). (…) Sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine. Nu am ales să revin în politică pentru a crea sau a întreține divergențe cu cineva sau pentru a ataca celelalte formațiuni politice, chiar dacă am fost atacată cu încrâncenare și agresivitate, chiar din interiorul partidului din care făceam parte. Am revenit în politică pentru a crea consens, pentru un vis mai vechi în care politica poate fi și altfel, o politică în care interesul personal și cel de partid să fie înlocuit cu interesul național”, scrie Viorica Dăncilă.

Fostul premier spune că a găsit în noul partid „oameni serioși, cu experiență relevantă în domeniile lor de activitate”, cu viziune „bazată pe patriotism, adevăr, consens, comuniune, credință autentică”.

„Am făcut acest pas având convingerea că, indiferent dacă am mai făcut sau nu politică, indiferent în ce partid am activat, fiecare avem datoria de a ne implica, dacă ne dorim un viitor mai bun. Este imperios necesar ca toți cei care credem în România, toți cei care credem că împreună putem reinventa destinul țării noastre, să ne conjugăm eforturile și să avem o viziune unitară”, a mai scris Dăncilă.

Viorica Dăncilă este de anul trecut angajată la BNR, unde „lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, potrivit declarației guvernatorului Mugur Isărescu.

Dăncilă este angajată în cadrul Biroului Economie Verde la Banca Națională, birou în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro. Criteriul de selectare a Vioricăi Dăncilă, dar și a lui Ioan Mircea Pașcu, ambii foști europarlamentari, este nevoia de „oameni care deschid uși în Europa”, a explicat, la momentul angajării, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI