Ludovic Orban vrea să fie iar premier: Asta e cea mai probabilă evoluție după Congresul PNL

În acest moment, în PNL se dă o luptă strânsă pentru șefia partidului, între premierul Florin Cîțu și actualul șef al formațiunii, Ludovic Orban. Orban a vorbit deschis despre dorința lui de a ajunge din nou în fruntea Executivului.

„Asta e cea mai probabilă evoluţie după Congresul PNL din 25 septembrie. Pentru mine, cartea de vizită a Partidului Naţional Liberal în următorii ani, până la alegerile care vor fi toate în 2024, este performanţa la guvernare, măsura în care Guvernul are capacitatea de a fructifica toate oportunităţile pe care le avem în perioada asta”, a declarat Ludovic Orban, la o emisiune TV.

Președintele Camerei Deputaților, fost prim-ministru, a precizat că în cazul în care va câștiga alegerile interne, Iohannis ar trebui să se autosesizeze.

„Preşedintele fiind responsabil, este posibil să se ajungă la nevoia ca preşedintele PNL să preia poziţia de premier”, a mai declarat Orban.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI