Alexandru Rafila, veste importantă pentru părinți! Vor fi elevii în pericol la începutul școlii?

Alexandru Rafila, deputat PSD, a vorbit, marți seară despre reluarea anului şcolar. El susține că reluarea anului şcolar în altă formulă decât cu prezenţă fizică ar putea avea urmări „catastrofale” asupra elevilor.

 „Părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală. Eu cred că impactul asupra şcolii, o neîncepere faţă în faţă a şcolilor ar fi catastrofal pentru viitorul acestor copii, nu numai din punct de vedere al acumulării de cunoştinţe, ci din punct de vedere al dezvoltării lor psihologice, din punct de vedere al integrării sociale, ar fi catastrofal.

Eu sunt total împotrivă – ştiţi bine că în mod constant am pledat pentru funcţionarea şcolilor – mie mi-a plăcut ce a spus domnul ministru Cîmpeanu, şcolile trebuie să se închidă ultimele şi să se deschidă primele. Din păcate, lucrul ăsta nu s-a întâmplat, şcolile s-au închis primele în România dacă vă aduceţi aminte, cred că nu erau nicăieri închise, noi le-am închis, şi s-au deschis ultimele. Deci a fost exact pe dos

Şi mulţi dintre copii au trecut prin boală. Dacă am face un studiu de seroprevalenţă la copiii de vârstă şcolară, o să vedem că mulţi dintre ei au anticorpi, că au trecut prin boală, dar nu ştiu lucrul ăsta pentru că fie au venit în contact cu un adult bolnav acasă, în familie… gândiţi-vă că noi avem deja un milion şi ceva de persoane care au trecut prin boală, în mod manifest. Există încă câteva milioane care au trecut prin boală inaparent, adică nu ştiu că au avut infecţia”, a spus Rafila, la Digi24.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI