Război în coaliție pe reforma administrației centrale: PSD dă vina pe „miniștrii indisciplinați” ai USR

Reforma administrației centrale nu a putut fi începută din cauză că membrii coaliției de guvernare nu au reușit să ajungă la un acord. Acuzația vine de la Marius Oprescu, prim-vicepreședinte PSD, care îi arată cu degetul pe miniștrii USR, despre care spune că sunt „foarte indisciplinați” și vor să-și impună propriile măsuri fără să le discute în coaliție.

Marius Oprescu a făcut aceste declarații marți, 18 noiembrie, la Slatina.

Soluții găsite pentru primării

Liderul PSD a subliniat că, spre deosebire de administrația centrală, pentru reforma administrației locale s-a ajuns la un numitor comun. Cel mai important aspect agreat este că vor exista mai multe variante de reducere a cheltuielilor.

  • Varianta 1: Reducerea numărului de angajați.

  • Varianta 2: Reducerea cheltuielilor cu salariile (micșorarea fondului de salarii obligă la salarii mai mici, dacă se păstrează același număr de personal).

Oprescu crede că această reformă conține „foarte multe lucruri bune” care, odată aplicate, vor face administrația publică locală mult mai suplă.

Dacă la nivel local există consens, pentru reforma administrației centrale apar în spațiul public „tot felul de proiecte trăsnite”, a afirmat Oprescu.

„Sunt foarte mulți miniștri, mai ales miniștrii USR-ului, care sunt foarte indisciplinați și se trezesc ca niște moșieri care vor să își restructureze ministerele singuri, fără să țină cont de un acord al coaliției”, a comentat Oprescu.

El a insistat că proiectele care apar în transparență (la vedere) nu beneficiază de girul PSD și nu vor intra în reformă până când nu trec prin comisiile stabilite, pentru ca partenerii de coaliție să ajungă la un acord. „Nu poți s-o faci de capul tău, singur, fără să ții cont de partenerii de coaliție”, a adăugat el.

Cum se vor face reducerile de personal

În primării, primarii vor avea libertatea să decidă dacă dau oameni afară sau micșorează fondul de salarii pentru a atinge obiectivele reformei.

Marius Oprescu a explicat că mulți primari ar putea alege să reducă fondul de salarii, așteptând ca reducerea de personal să vină natural (prin pensionare, de exemplu). Alții vor reduce organigrama, având în vedere că, în multe cazuri, au găsit structuri prea mari.

O mare problemă apărută în coaliție este pe ce criterii se vor face concedierile, dacă se alege această variantă.

„Până în momentul de față au fost discuții intense și în coaliție, pentru că acolo vorbeam doar de un principiu foarte abrupt. Domnule, trebuie să plece acasă 30% din personalul ocupat, fără să țină cont de criterii”, a arătat Oprescu. El a dat exemplul unei situații ipotetice în care, dacă personalul de la Resurse Umane este pus la dispoziție, nu ar mai exista cine să organizeze concursurile pentru celelalte posturi.

Liderul PSD a avertizat că lipsa unor reguli clare poate duce la cheltuieli și mai mari, amintind de cazul din Bihor, unde persoanele concediate au câștigat procesele în instanță, au fost reîncadrate și le-au fost plătite salariile restante.

Marius Oprescu este de părere că soluția este descentralizarea deciziei, adică să fie lăsat la latitudinea primarilor și președinților de Consilii Județene (ordonatorii de credite) să aplice măsurile.

El a dat un exemplu în care un primar de sector PNL, care avea în organigramă aparatul de salubritate (sute de angajați), a fost sfătuit în coaliție să îi dea afară și apoi să înființeze o societate separată pentru a-i reangaja.

„Vă întreb, se reduc cheltuielile? Nu, o să crească. Pentru că societatea aia are și un șef, are și un consiliu de administrație… Ele de fapt vor crește, dar noi vorbim, într-un marketing foarte bun, că am dat oameni afară și am redus cheltuielile”, a concluzionat Oprescu.

Primarii se simt în continuare presați și așteaptă forma finală a legii, pentru a decide ce variantă de reformă vor aplica.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI