Gabriela Firea are soluții pentru pacienții cu boli psihice: „Aceste persoane au nevoie de ajutor specializat, dar și de acceptare din partea celor din jur”

Medicii spun că bolile psihice pot apărea indiferent de vârstă, gen sau statut social, iar subiectul nu mai este demult un tabu. Fostul ministru al Familiei Gabriela Firea are „soluții concrete pentru pacienții cu boli psihice”. Senatoarea PSD a anunțat , astfel, că susține extinderea rețelei de centre de sănătate mintală, proiect anunțat deja de Ministerul Sănătății. „Aceste persoane au nevoie de ajutor specializat, dar și de acceptare din partea celor din jur. Integrarea lor în activități la nivel local poate fi o soluție pentru a-i sprijini”, a transmis Firea, într-un mesaj pe Facebook.

„Am fost întrebată, în urma postării cu ocazia Zilei Sănătății Mintale, ce pot face în calitate de om politic pentru acești pacienți. Nu sunt un specialist în sănătate, dar am cunoscut situații ale unor persoane cu astfel de probleme. În plus, am văzut ce impact au pandemia, războiul și problemele economice. Au fost doar factori de stres și presiunea zilnică în plus, pentru toată lumea.
 
Într-un sondaj recent, 7 din 10 angajați recunoșteau că sunt într-un moment dificil emoțional din cauza creșterii costului vieții, dar doar o treime au spus că ar apela la ajutor specializat la nevoie.
 
Soluții pot veni din exemplele de bune-practici implementate de alte state europene. De exemplu, medicul curant poate face recomandări pentru activități sociale – învățare în grup, grădinărit, gătit, sport etc – furnizate de asociații de voluntari sau comunitățile locale.
 
Sistemele de sănătate sunt diferite, însă se poate desprinde un sens practic: impulsul de a apela la sprijin specializat și ca tratament medical, ieșirea din singurătate, din izolare, intrarea în societate, între oameni, implicare în activități care țin mintea ocupată și dau echilibru.
 
Depresia nerecunoscută, neasumată și netratată este doar o lungă suferință care poate fi evitată cu ajutor specializat și prin tratament. Cred însă că a merge la un medic este un lucru general accesibil, iar pentru asta trebuie să ne înfruntăm doar jena sau teama de discuta deschis cu medicul”, a arătat fostul ministru al Familiei, în mesajul postat pe contul său de socializare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI