Zelenski anunță un nou război mondial. Care sunt cele două țări implicate

Volodimir Zelenski a făcut, în urmă cu puțin timp, un anunț care dă fiori întregii omeniri. Președintele ucrainean a spus că un nou război mondial este pe cale să înceapă. Totul depinde, însă, de două țări. Iată despre ce state este vorba! 

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni, pe data de 20 februarie, că un război mondial ar putea începe în curând. Însă, ceea ce se va întâmpla până la urmă depinde doar de China și de Rusia. 

Volodimir Zelenski a transmis Chinei să nu sprijine Rusia în conflictul său împotriva Ucrainei, afirmând că acest lucru ar provoca un război mondial. 

„Pentru noi este important ca China să nu sprijine Federaţia Rusă în acest război”, a precizat președintele ucrainean în interviul acordat cotidianului german Die Welt. 

„De fapt, aş vrea să fie alături de noi. Dar, deocamdată nu cred că este posibil”, a adăugat oficialul. 

„Însă văd o oportunitate pentru China de a face o evaluare pragmatică asupra a ceea ce se întâmplă aici. Pentru că dacă China se aliază cu Rusia, atunci va fi un război mondial, şi nu cred că China îşi dă seama de asta”, a mai precizat liderul Ucrainei. 

La aproape un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, se ridică noi întrebări cu privire la posibila disponibilitate a Chinei de a oferi asistență militară Moscovei în conflictul tot mai prelungit. 

Într-un interviu difuzat duminică, pe data de 19 februarie, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că serviciile de informații americane sugerează că Beijingul ia în considerare furnizarea de arme și muniții Rusiei. 

Totuși, Xi Jinping a ieșit la rampă pentru a nega aceste informații. Dar China menține o poziție care se pretinde pacifistă, dar care rămâne ambiguă: a refuzat să critice Rusia pentru acțiunile sale sau chiar să le califice drept invazie, în semn de respect față de Moscova. În același timp, ea insistă că suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor națiunilor trebuie apărate. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI