PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„La ce-i folosește omului toată știința lumii dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La nimic. La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă dacă niciun strop nu e mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic. Totul e în zadar.”- Sfântul Nicolae Velimirovici

Știai că?

Octoihul este o carte liturgică cu rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri, pentru toate duminicile şi zilele săptămânii, din perioada anului bisericesc numită a Octoihului. Spre deosebire de perioada Triodului şi a Penticostarului, perioada Octoihului ocupă cea mai mare parte a slujbelor din timpul anului bisericesc (începe în duminica întâi după Rusalii şi ţine până la Duminica Vameşului şi a Fariseului, când începe Triodul). Se numeşte Octoih, deoarece imnele din slujbele sale se cântă pe opt glasuri, care se succed săptămânal. Fiecare glas are cântările pentru o săptămână: o săptămână, glas I, a doua săptămână, glas II şi aşa până la a opta săptămână cu al optulea glas, după care succesiunea se repetă. Succesiunea celor opt glasuri timp de opt săptămâni constituie o unitate numită stâlp. În cursul anului, pentru perioada Octoihului, sunt şase stâlpi. Cântările Octoihului se axează în fiecare zi pe o rugăciune de invocare şi pomenire: luni, pentru sfinţii îngeri, marţi, pentru sfinţii prooroci, miercuri şi vineri, pentru Crucea Răstignirii lui Hristos, joi e ziua Sfinţilor Apostoli, sâmbătă se pomenesc toţi sfinţii şi cei adormiţi din neamul nostru (părinţi şi fraţi), iar Duminica e ziua de bunavestire a învierii Domnului şi de mântuire a omenirii de păcatul strămoşesc. Cântările duminicale ale Octoihului sunt atribuite lui Ioan Damaschinul (sec.VIII), iar cântările de peste săptămână aparţin altor imnografi, ca: Anatolie, patriarhul Constantinopolului (sec.V), Cosma Melodul ( aparţinând sec. IX) şi alţii din secolul următor. Avem Octoihul mare şi Octoihul mic sau Catavasierul, care este un extras din Octoihul mare, din Minei şi din Triod. Catavasierul cuprinde cântările învierii pe opt glasuri din rânduiala slujbelor de duminică, Polieleul şi Mărimurile (Pripelele), Catavasiile praznicelor împărăteşti, svetilnele şi stihirile evanghelice (Voscresnele) din slujba Utreniei de duminică. Este o cântare pentru uzul cântăreţilor. Prima ediţie a Octoihului în limba română a tipărit-o Antim Ivireanul (1712).

Pilda zilei

Grădina sufletului

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
– O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, o să răsară?
– Nu, părinte, trebuie să le ud …
– Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
– Nu, părinte, trebuie să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …
– Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
– În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
– Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpăt omenia … Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-1 mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
Poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta. Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI