Scădere accelerată a inflației în România. Boloș: ”Este un lucru foarte, foarte bun pentru România şi pentru români”

Rata anuală a inflaţiei în iulie 2023 este de 9,4%, faţă de 10,3% în luna precedentă. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a apreciat că acesta este ”un lucru foarte, foarte bun”, în condiţiile în care ”suntem într-o perioadă destul de grea pentru ţară”.

Potrivit INS, rata inflaţiei în iulie 2023 a fost 9,4%.

”Ăsta este un lucru foarte, foarte bun pentru România şi pentru români,  mai ales că suntem îmntr-o perioadă destul de grea pentru ţară. Ştim bine cum evoluează deficitul bugetar şi problemele care se creează în jurul acestui lucru. Suntem foarte atenţi ca să putem continua finanţarea din fondurile europene şi, mai ales, să nu ne pierdem banii europeni şi proiectele de investiţii ce le avem în implementare”, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş a apreciat că ”trendul este descrescător”, iar inflaţia se aşteaptă să scadă în continuare.

El afirmă, însă, căm trebuie continuate măsurile fiscal-bugetare.

”Dacă ansambllul de politici fiscal-bugetare le gândim încât inflaţia să se ducă şi mai jos pentru toţi românii este un lucru bun”, a mai afirmat Boloş.

Întrebat despre scăderea preţurilor, Boloş a apreciat că nu se poate realiza peste noapte, fiind necesară o perioadă de stabilitate.

”Astfel de probleme de stabilitate macroeconomică nu se rezolvă de pe o zi pe alta”, a adăugat ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi seară, că inflaţia a ajuns la o singură cifră, precizând că datele Institutului Naţional de Statistică vor veni să confirme spusele sale.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI