Drulă: Ciolacu, preşedinte într-un fel la două partide; PNL a fost ‘înghiţit’ de PSD

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că nu mai există două partide, PSD şi PNL, ci „un fost partid numit PNL” şi „PSD-ul care l-a înghiţit”, iar Marcel Ciolacu este preşedinte „într-un fel la două partide”. 
 
„L-am văzut aseară pe domnul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, că a absorbit prin fuziune PNL-ul. L-am văzut că explică la televizor ce se întâmplă în PNL, care sunt planurile de carieră şi de viitor ale domnului Ciucă, ce se întâmplă cu ministerele. Lucrurile devin din ce în ce mai clare. Nu mai există două partide, PSD şi PNL, ci există un fost partid numit PNL şi PSD-ul care l-a înghiţit”, a afirmat liderul USR. 
 
Referindu-se la „felul cum anunţa preşedintele PSD viitorul politic al domnului Ciucă”, Cătălin Drulă a opinat că ar reieşi că Nicolae Ciucă este poziţionat ca un subaltern. 
 
„Ne-a anunţat (Marcel Ciolacu – n.r.) ce funcţie o să aibă domnul Ciucă. Îl poziţionează ca un subaltern pe Nicolae Ciucă şi PNL-ul ca pe un partid anexă. Ne spunea ce o să se întâmple cu PNL-ul. Adică de mai multă vreme e destul de clar că e preşedinte într-un fel la două partide. PNL a devenit un partid anexă, din păcate, şi domnul Ciolacu practic le conduce pe amândouă. Asta era atitudinea pe care a transmis-o, astea erau mesajele pe care le-a transmis”, a mai menţionat preşedintele USR. 
 
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seara, la postul DIGI 24, că nu exclude posibilitatea de a candida la prezidenţiale în tandem cu Nicolae Ciucă în calitate de premier. Totodată, liderul social-democrat a spus că Nicolae Ciucă nu va face parte din Guvernul care va fi format după rotaţia premierilor în luna mai, pentru că acesta doreşte să devină preşedintele Senatului.   

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI