Cresc salariile acestor români! Cine sunt cei mai norocoși angajați

Mai mulţi români din instituţiile statului se vor bucura de salarii majorate, în timp ce angajaţii din  Educaţie cer salarii mai mari şi ameninţă cu greva generală. 

Pentru profesori nu s-au găsit bani până acum şi ameninţă cu o grevă generală în luna mai, în schimb, în Parlament s-au dat majorări pentru mai multe categorii de români. 

Cei mai norocoşi sunt angajaţii de la Agenţia Naţională de Integritate, care au spor de salariu pentru încărcătură neuropsihică. 

Sunt majorări în lanț propuse în Camera Deputaților şi a fost și un vot pentru majorarea angajaților care lucrează la Agenția Națională de Integritate.  

Salariile acestora vor crește cu 25% pentru că vor beneficia de un spor pentru solicitare neuropsihică, după ce proiectul a trecut de Camera Deputaţilor. 

După ce s-a dat acest vot, e bine de ştiut că majorările nu s-au oprit, pentru că în Parlament au fost depuse mai multe proiecte de lege care sunt în dezbatere acum şi care propun majorări pentru mii de bugetari.  

Acest lucru înseamnă că, de exemplu, salariile angajaților de la APIA, de la Facultatea de Silvicultură sau de la Agenția pentru Investiții Rurale ar putea să crească cu procente de 10% sau 15%. 

Acest spor ar aduce, de exemplu, în plus la salariul unui director aproximativ 2.300 lei valoare brută.  

Acești angajați primesc majorare salarială, au deja un spor pentru condiții vătămătoare de 15% și nu se opresc aici majorările care sunt discutate de Parlament, pentru că toți angajații de la stat, potrivit unui amendament depus la un proiect de lege, ar urma să primească, de asemenea, și acest spor pentru condiții vătămătoare.  

Acest spor nu îl primesc profesorii, dar nici alți angajați din instituții. Prin urmare, cei din Parlament vor să uniformizeze și toată lumea să primească acest spor de 15%. 

La cât ajung sporurile de la ANI 

În prezent, la ANI sunt două sporuri care se acordă majorității celor angajați. În primul rând, sporul de 15% din salariul de bază pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate.  

Un alt spor, tot de 15%, este sporul pentru condiții vătămătoare. De acest ultim spor beneficiază inclusiv șoferii din instituție.  

Mai mult, cei care au titlul de doctor beneficiază de 50% din salariul minim brut aflat în plată. Cu noile sporuri, un salariat de la ANI va sări cuantumul de 50% din salariul de bază.  

Ca situația să fie completă, în cazul în care personalul din instituție va avea și proiecte cu finanțare externă, atunci va mai exista un spor de minimum 25%, după ultimele prevederi adoptate de Guvern, potrivit adevarul.ro. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI