Se întâmplă de luni! Cum vei fi verificat dacă ai plătit sau nu parcarea în București

Începând de săptămâna viitoare, maşinile Companiei Parking dotate cu camere de filmat vor verifica dacă şoferii au plătit parcarea în zona centrală a Capitalei. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu. 

Cum se va verifica dacă s-a plătit parcarea 

„Am digitalizat serviciul de Parking. Primele maşini full electrice, cu camere de filmat digitale, au venit în municipiul Bucureşti. Aceste maşini vor ieşi în stradă începând de săptămâna viitoare să vadă dacă aţi plătit parcarea”, a scris viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, pe pagina sa de Facebook. 

În luna octombrie 2022, Compania Municipală Parking anunţa pe SICAP două licitaţii pentru achiziţia de parcometre la o valoare totală estimată de 10.928.100 lei şi de autoutilitare şi autoturisme în valoare estimată de 3.065.000 lei – 18 autoturisme cu motor electric, o autoutilitară tip furgon cu rampă manuală din aluminiu, un autoturism hibrid şi un autoturism cu motor electric capacitate mare. 

Alte două licitaţii, lansate în septembrie 2022, vizau materiale de semnalizare şi soluţii de monitorizare şi verificare video, în valoare totală de până la 1.813.000 lei, potrivit stirileprotv.ro. 

Modernizarea serviciului de parking 

Bujduveanu informa că au început investiţiile pentru modernizarea serviciului de parking, iar programul prevede ca locurile de parcare să fie monitorizate video, precum şi montarea de sisteme de monitorizare video pe maşinile Companiei Parking, care vor patrula în perimetrul parcărilor publice şi vor oferi informaţii în timp real asupra gradului de ocupare. 

Parcometrele vor fi dotate cu ecran tactil HD; platformă software configurabilă, care permite plata prin intermediul tehnologiilor moderne – card bancar sau preplătit, telefon, ceas inteligent, Apple Pay, Google Pay, QR code. 

Viceprimarul declara că va fi optimizată şi extinsă posibilitatea de plată digitală fie prin aplicaţie, fie prin sms, fie prin abonamente care pot fi integrate în instrumentele de plată oferită de telefon. 

Astfel, în parcările publice care permit acces controlat va fi eliminată interacţiunea dintre utilizator şi agentul constatator al Companiei de Parking. Vor fi montate bariere, dotate cu sisteme de plată digitală sau sisteme de monitorizare video. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI