Culiță Sterp, implicat într-un accident în Cluj. Consumase alcool și a fugit

Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier, miercuri noapte, potrivit unor surse, în Cluj-Napoca. 

Un bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital pentru investigații, însă nu a rămas internat. În cazul său, testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ. 

Celălalt șofer, Culiță Sterp potrivit unor surse, a plecat de la locul accidentului, fiind ulterior găsit de polițiști. Acesta a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest, având o alcoolemie de 0,41 mg/l pur în aerul expirat, conform Pro Tv.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI