Tensiuni între SUA și China. Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, îm vizită oficială în Taiwan

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit în Taiwan marţi seara. devenind astfel primul oficial american de cel mai înalt rang care vizitează în ultimii 25 de ani această insulă revendicată de China.

China a anunţat după sosirea democratei în Taiwan că efectuează ”acţiuni militare ţintite”, relatează The Associated Press şi AFP.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a fost primită de către ministrul taiwanez de Externe Joseph Wu, potrivit unor imagini de televiziune difuzate în direct.

Ea a sosit pe Aeroportul Songshan, cu un avon militar american.

”Vizita delegaţiei noastre parlamentare în Taiwan demonstrează susţinerea necondiţionată a Americii a dinamicii democrate a Taiwanului”, a declarat ea, citată într-un comunicat publicat după aterizare.

Nancy Pelosi a dat asigurări că această vizită ”cu contravine în niciun fel” politicii vechi a Statelor Unite privind China.

China a denunţat imediat o ”atitudine extrem de periculoasă” a Statelor Unite, care ”încearcă să folosească taiwanul pentru a îndigui China”. a apreciat într-un comunicat Ministerul chinez de Extere.

Washingtonul ”nu încetează să deformeze, să întunece şi să golească de înţeles princpiul unei singure Chine, să-şi intensifice schimburile oficiale cu Taiwanul şi să încurajeze activităţi separatiste «independentiste» ale Taiwanului. Aceste acţiuni, la fel ca joaca cu focul, sunt foarte periculoase”, denunţă Beijingul.

Cu doar câteva minute mai înante, televizunea chineză de stat CCTV anunţa că ”avioane chineze de vânătoare (de tip) Su-35” ”traversau Strâmtoarea taiwan”, care desparte China continentală de insula revendicată de Beijing.

Statele Unite ”vor plăti preţul” în cazul unei vizite a preşeidntei camerei Reprezentanţilor Statelor unite în Taiwan, ameninţa China cu puţin mai înainte.

Vizita lui Pelosi amplifică şi mai mult tensiuni deja puternice între China şi Statele Unite.

China revendică Taiwanul drept parte a tertoriului chinez şi vrea să-l încorporeze cu forţa dacă este necesar.

Beijingul consideră vizite ale unor demnitari străini în Taiwan drept o recunoaştere a suveranităţii Taiwanului.

China a ameninţat cu ”măsuri hotărâte şi puternice” înainte de vizita lui Pelosi.

Administraţia preşedintelui Joe Biden nu i-a cerut în mod explicit lui Pelosi să nu viziteze Taiwanul şi a încercat să sublinieze că această vizită nu reprezintă nicio schmbare în politica americană privind Taiwanul.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI