Statele Unite au testat cu succes două rachete hipersonice

Statele Unite au testat cu succes recent două rachete hipersonice Lockheed Martin Corp, a anunţat Pentagonul, în contextul îngrijorărilor din ce în ce mai mari că Rusia şi China au ajuns la un stadiu mai bun în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor hipersonice, informează Reuters.

Forţele Aeriene ale SUA au confirmat că au testat cu succes, marţi, în largul coastelor Californiei,  Air-Launched Rapid Response Weapon (AARW). AARW a fost purtată sub aripa unui avion B-52H înainte de a fi lansată. La testele anterioare, arma nu s-a desprins de avion.

“Acest al doilea test făcut cu succes demonstrează abilitatea ARRW de a atinge şi suporta viteze operaţionale hipersonice, s-au strâns date cruciale care să se folosească la testele următoare şi s-a validat detaşarea în siguranţă de aparatul de zbor”, a precizat Lockheed într-un comunicat.

Heath Collins, reprezentant al Forţelor Aeriene, a precizat că s-a încheiat seria de teste pentru “booster” şi că se va trece, mai târziu în acest an, la testarea completă a armei.

Testarea completă presupune atât sistemul de lansare cât şi focosul.

Armele hipersonice au o viteză în partea superioară a atmosferei de aproximativ 6.200 de kilometri pe oră, de peste cinci ori viteza sunetului.

Un alt test cu o armă hipersonică a fost făcut de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), care a precizat că testul a fost un succes. Racheta a fost testată în New Mexico.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI