Reuniune NATO în format restrâns. Klaus Iohannis va fi prezent

Președintele României, Klaus Iohannis, participă marți la Haga la o reuniune în format restrâns, alături de premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei și Portugaliei, precum și de secretarul General NATO.

Întâlnirea are loc la invitația prim-ministrului Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, și a prim-ministrului Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, informează Administrația Prezidențială.

„Reuniunea vizează coordonarea pozițiilor și a mesajelor comune ale statelor aliate în perspectiva Summitului NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie”, se arată în comunicatul administrației prezidențiale a României.

Conform Președinției României, pe agenda discuțiilor de la Haga figurează evaluarea situației de securitate din Ucraina, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Rusia, continuarea asistenței pentru Ucraina, pregătirea deciziilor Summitului de la Madrid privind consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic al Alianței, procesul de negociere a noului Concept Strategic al NATO și perspectivele aderării la Alianță a Suediei și a Finlandei.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI