Mâncare expirată? Ce alimente pot fi consumate în siguranță mult după data de valabilitate?

Cu siguranță tuturor ni s-a întâmplat să mâncăm alimente expirate fără să ne dăm seama. Se pare însă că nu există niciun fel de pericol dacă mâncăm alimente care au depășit termenul de la valabilitate. Asta pentru că de cele mai multe de ori data de expirare a unui aliment este doar un termen orientativ.

De altfel, în SUA există și inscripționarea „vindeți înainte de…”, iar autoritățile sanitare sunt de acord că după acel termen lactatele sunt sigure o săptămână, ouăle 3-5 săptămâni, iar carnea tocată doar 1-2 zile.

Există și excepții, cum este hrana pentru bebeluși, care nu trebuie în niciun caz folosită după termen.

Printre alimentele pe care le putem mânca în siguranță și după termenul de expirare se numără laptele, ouăle, pastele, brânza, carnea crudă, ingredientele uscate, conservele și fructele ambalate.

În ceea ce privește laptele, depinde și de tipul de lapte pe care îl consumi. În general, cel cu conținut mai mare de grăsime ține mai puțin. Cel mai bine e să-l miroși ca să vezi dacă nu s-a acrit.

Referitor la ouă, data tipărită pe carton poate fi ignorată, deoarece ouăle sunt bune pentru consum încă săptămâni bune. Desigur, cu cât mai târziu, cu atât mai puțin proaspete vor fi, dar nu înseamnă neapărat că nu mai pot fi mâncate. Testul apei este cel mai bun: un ou pus în apă trebuie aruncat dacă stă vertical sau plutește.

Pastele uscate pot sta în cămară doi ani după data de expirare până să ajungă în oală. Dar dacă preferați paste proaspete, trebuie să le gătiți la cel mult cinci zile după termen. Odată preparate, pastele pot fi mâncate încă o săptămână, dar congelate țin până la opt luni.

De asemenea, cele mai multe brânzeturi tari sunt bune de mâncat încă luni de zile după termen. Chiar dacă fac puțin mucegai, acesta poate fi răzuit și brânza este bună pentru consum. Camembert sau brie pot face mucegai alb, care este ok, dar fiți atenți la cel portocaliu, albastru sau verde care arată că brânza nu mai e bună.

Sarea, piperul, făina, zahărul și praful de copt țin mult timp pentru că nu conțin apă. Dar un miros ciudat poate arăta că sunt infestate.

Carnea crudă și peștele țin doar două zile în frigider, dar mult mai mult în congelator. Un pui sau un curcan congelat întreg poate fi bun încă un an sau peste. Dar carnea tocată nu trebuie ținută în congelator mai mult de patru luni. Peștele crud poate fi congelat pentru nouă luni, dar cel afumat doar pentru șase luni.

Vegetalele ținute în pungi pot arăta veștejite după data de expirare, dar dacă n-a trecut prea mult timp pot fi puse în apă câteva minute. Cele congelate sunt încă bune timp de 10 luni după data de expirare.

Alimentele în conserve pot fi bune încă doi ani după termenul de expirare, mai ales supele și vegetalele. Unele, ca o șuncă la cutie, pot ține până la cinci ani. Doar roșiile conservate și ananasul vor fi bune în general mai puțin, din cauza acidității mai ridicate.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI