Zelenski propune purtarea discuțiilor de pace în Ierusalim: „Este locul potrivit pentru a ajunge la pace, dacă este posibil”

Președintele ucrainean Volodimi Zelenski a declarat că Israelul face eforturi pentru a organiza discuţii de pace la nivel înalt între Ucraina. Totodată, acesta a sugerat că în Ierusalim s-ar putea purta discuțiile între partea rusă și cea ucraineană.

După ce s-a adresat parlamentului israelian, prim-ministrul Naftali Bennett a declarat că încearcă să acţioneze ca unintermediar între Kiev şi Moscova, potrivit Reuters, preluat de G4Media.

Ierusalim, loc pentru discuții de pace între Rusia și Ucraina

Volodimir Zelenski a afirmat că Ierusalimul reprezintă un loc potrivit pentru discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina, datorită sprijinului țării de a acționa ca intermediar pentru acestea.

„Prim-ministrul Israelului, Naftali Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a avea discuţii. Suntem recunoscători pentru eforturile sale, astfel încât, mai devreme sau mai târziu, vom începe să avem discuţii cu Rusia, eventual la Ierusalim. Acesta este locul potrivit pentru a ajunge la pace, dacă este posibil”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul de duminică noapte adresat poporului ucrainean.

„Propagandiştii ruşi au o treabă grea astăzi. Pentru prima dată, un preşedinte ucrainean a vorbit cu parlamentul Israelului şi, prin înregistrare video, cu poporul Israelului, un ucrainean acuzat de nazism de către Moscova. Însuşi acest fapt demonstrează deja că lucrurile nu sunt aşa cum spune Moscova”, a mai adăugat Zelenski.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI