Patriarhul Daniel îndeamnă la respectarea „cu strictețe” a sfatului medicilor

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat miercuri la respectarea „cu strictețe” a sfatului medicilor și a măsurilor sanitare hotărâte de autorități. Patriarhul Daniel a spus că „fiecare trebuie să fie conștient, liber și responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol”, în predica la slujba din ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

„Viaţa şi sănătatea sunt daruri primite de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să le cultivăm prin rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente. Fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol. Pentru că noi nu ştim dacă suntem suficient de pregătiţi să trecem dincolo”, a spus Patriarhul Daniel, conform Agerpres.

Întâistătătorul BOR a îndemnat la rugăciune către Sfântul Dimitrie cel Nou pentru încetarea pandemiei.

„Să ne rugăm şi noi să înceteze această pandemie care a devenit foarte agresivă şi care a înmulţit suferinţa, lacrimile în toată ţara şi în toată lumea”, a spus Patriarhul.

Patriarhul Daniel a urat tuturor sănătate, pace şi bucurie.

„Ne rugăm lui Dumnezeu ca pentru mijlocirile sfinţilor cuvioşi Dimitrie cel Nou, Ioan Iacob de la Neamţ şi ale tuturor sfinţilor să ne dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor în viaţă, ca să trecem prin necazuri, încercări, să dăruiască celor bolnavi însănătoşire, celor care sunt îndoliaţi să le dăruiască consolare sau mângâiere sufletească, să dăruiască tuturor multă credinţă, nădejde şi dragoste”, a încheiat Patriarhul.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI