Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi: ”Ajung în UPU pacienţi tot mai tineri, cu forme tot mai severe de COVID”

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat, marţi, că în UPU de la Spitalul “Sfântul Spiridon” sunt trataţi 20 de pacienţi cu forme severe de COVID care necesită internare la ATI.

Aceştia nu pot fi dirijaţi către spitalele din Iaşi, întrucât nu mai există locuri libere. Un bolnav a fost ventilat timp de patru ore “pe balon”, întrucât nu era niciun ventilator disponibil, transmite News.ro.

Cimpoeşu a precizat că peste 90 la sută dintre pacienţii care ajung la spital cu forme grave ale bolii nu sunt vaccinaţi.

“Fiecare zi ne demonstrează că poate fi şi mai rău. Dimineaţă erau 20 de pacienţi în UPU care necesitau internare la ATI. 11 erau intubaţi, şapte ventilaţi şi doi erau pe flux mare de oxigen. Sunt pacienţi cu vârste din ce în ce mai tinere şi forme tot mai severe. Cel mai tânăr pacient are 27 de ani. El are o formă extrem de severă, cu complicaţii multiple. Era sănătos anterior. Are acum insuficienţă renală, tulburări de coagulare, tulburări metabolice şi necesită o terapie extrem de susţinută pentru o speranţă mică de a putea respira singur”, a afirmat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Ea a declarat că, întrucât în UPU că nu mai existau ventilatoare disponibile, “un pacient a fost ventilat timp de patru ore pe balon”.

“Practic, forţa şi mecanica respiratorie a fost suplinită de munca unui asistent, infirmier sau brancardier. Situaţia este gravă, capacitatea din spitalele ieşene este oricum depăşită. O speranţă vine de la ziua de mâine, când vor mai fi deschise câteva locuri de terapie intensivă la spitalul mobil de la Leţcani”, a mai afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI