Andrei Baciu a anunțat site-ul de pe care putem descărca certificatul verde COVID

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat duminică seara, adresa site-ului de unde, de la 1 iulie, va putea fi descărcat certificatul verde COVID, necesar cu precădere pentru înlesnirea călătoriilor în străinătate.

El a spus că guvernul pregătește legislația aferentă și că vor exista și alte modalități prin care cetățenii vor putea ajunge în posesia documentului – va putea fi luat și de la direcțiile de sănătate publică, de la medicii de familie. Se va organiza, totodată, un call center, dar și un grup de soluționare pentru probleme neprevăzute care ar putea apărea și pentru eventuale excepții.

Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi. La 1 iulie, peste câteva zile, va intra în funcțiune și în România, s-a muncit mult în ultimele luni de zile pentru a finaliza toată această procedură”, a spus Andrei Baciu. „Existența acestui certificat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului european”, a reamintit secretarul de stat, conform Digi24.

Documentul va dovedi că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.

Certificatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS și care va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI