Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Grecia și Franța trec în zona verde

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Guvern, în funcție de incidența cazurilor de coronavirus, pe coduri: verde-galben și roșu. Mai multe țări, printre care Grecia și Franța, au trecut în zona verde, pentru care nu e nevoie de carantină la revenirea în România.

Marea Britanie rămâne în zona roșie, din cauza variantei Delta de coronavirus, care se răspândește acolo cu repeziciune.

Cei care vin din zonele galbenă și roșie trebuie să stea în carantină la intrarea în România. Persoanele care au trecut prin infecția cu COVID-19, cele vaccinate și cele care au test negativ sunt scutite de carantină.

De asemenea, scutirea de carantină este valabilă și pentru copiii sub 3 ani, fără condiții, și pentru cei cu vârste între 3 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.

În plus, sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

Potrivit ultimei decizii CNSU, 18 ţări sunt pe lista roşie, asta înseamnă restricţii pentru persoanele care vin din aceste zone.

Pe lista galbenă sunt Emiratele Arabe Unite, Malaysia, Georgia, Sint Maarten, Botswana, Panama, Capul Verde, Saint Kitts si Nevis, Tunisia, Sri Lanka  şi Guyana.

Lista verde cuprinde din ce în ce mai multe state, între acestea fiinf multe dintre destinaţiile de vacanţă preferatede români: Grecia, Spania, Franţa, Turcia, Croaţia.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI