Percheziții de amploare în județul Alba: Angajații unei stații de carburanți ar fi furat o tonă de motorină

Poliţiştii din județul Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud fac joi opt percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil.  Angajații unei staţii de carburanţi ar fi sustras peste 1.000 de litri de motorină, având complicitatea șoferilor de camioane.

”La data de 17 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, efectuează 8 percheziţii, toate în judeţul Alba, la o staţie de carburanţi şi la domiciliile a 6 persoane, angajaţi ai staţiei, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, conform IGPR.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 – 28 aprilie 2021, angajaţii unei staţii de carburanţi, având complicitatea unor şoferi de camioane care ar fi intrat în staţie pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane şi l-ar fi comercializat către diverse persoane.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigaţii criminale, participă şi poliţişti din structurile de investigare a criminalităţii economice, criminalistic şi acţiuni speciale.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI