Ministrul Sănătății, explicații în Parlament pentru morții Covid

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, va da, astăzi, explicații în faţa parlamentarilor cu privire la diferenţele de raportare a deceselor provocate de Covid-19. Mihăilă a declarat că au fost diferenţe de până la 500 de decese, în fiecare spital covid.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va participa, luni, începând cu ora 16:00, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19.

Miercurea trecută, Biroul permanent al Camerei a luat decizia de a o invita pe Ioana Mihăilă în plen, în urma unei solicitări făcute de deputaţii PSD.

Tema de dezbatere este „Prezentarea Raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătăţii privind raportarea deceselor COVID-19 şi de clarificare a diferenţelor dintre sistemele de raportare”.

Joi, ministrul Sănătăţii a anunţat că va prezenta în Parlament raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, menţionând că este „un act de transparenţă şi de responsabilitate”.

„Cred că această solicitare a Parlamentului este bine-venită, este un act de transparenţă şi de responsabilitate acela de a prezenta datele, pe care vi le-am furnizat şi dumneavoastră, în faţa celor aleşi. (…) Voi merge”, a precizat ministrul.

Mihăilă a adăugat că tot un act de responsabilitate este şi acela ca parlamentarii să „nu politizeze” niciun aspect al evoluţiei pandemiei de COVID-19.

„Dar, de asemenea, este un act de responsabilitate a celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a susţinut că au existat diferenţe de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în acest moment, care au la bază „birocraţia” şi utilizarea de către spitale a „diferite tipuri de raportare”.

Decesele persoanelor cu COVID-19 raportate în platforma alerte.ms.ro sunt cu 13% mai numeroase decât cele din evidenţele Institutului Naţional de Statistică, relevă raportul comisiei, citat de agerpres.ro. Potrivit acestuia, dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine „confuzii, implică eforturi adiţionale” de validare a datelor şi „consum de resurse”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI