Florin Cîțu, despre restricțiile de Paște: „În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile”

Florin Cîțu – premierul României a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, deciziile pe care Executivul le-a luat astăzi. Printre altele, prim-ministrul a spus că are încredere că oamenii vor sărbători Paștele în liniște și vor respecta regulile în vigoare.

„Detaliile privind certificatul verde au fost trimise către STS. Deocamdată nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Așa cum am spus mereu, sperăm ca o astfel de măsură nu va discrimina cetățenii. Când toată Europa o să fie vaccinată, s-ar putea să nu mai fie nevoie de astfel de certificate.
Noi avem în plan să revenim la normalitate de la 1 iunie. Din acest motiv accelerăm campania de vaccinare în această perioadă. Chiar în acest moment se întâlnește comitetul în acest sens.

În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile. Avem încredere ca oamenii vor sărbători Paștele și vor respecta regulile în vigoare. Pentru sărbătorile Paștelui am luat toate măsurile, am vorbit și cu cei din culte, pentru a fi toate măsurile respectate”, a spus Florin Cîțu, miercuri.

Referitor la PNRR, Florin Cîțu a spus: „Am avut o discuție cu miniștrii referitor la PNRR. Este momentul să avem accelerăm lucrurile sunt sigur că vom avea un PNRR care să dezvolte România în perioada următoare, un PNRR bun, prin care vom atrage toate sumele”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI