Crimă cumplită în Craiova. Un om fără adăpost a fost ucis în somn cu o bucată de beton, apoi incendiat

O persoană fără adăpost a fost găsită moartă într-un punct de transformare a energiei electrice din Craiova, în cartierul Rovine. Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost lovită în cap cu o bucată de beton, în timp ce dormea, apoi ar fi fost incendiată. Atenție! Urmează informații cu un puternic impact emoționa!

Cadavrul a fost descoperit în stare avansată de putrefacție, la aproape două săptămâni după ce victima fusese văzută ultima dată în viață. Anchetatorii au identificat un suspect, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au anunțat că au început urmărirea penală într-un dosar de omor.

Victima fusese văzută ultima dată la începutul lunii iunie

Potrivit procurorilor, trupul neînsuflețit a fost găsit pe 16 iunie 2026, într-un imobil din cartierul Rovine, folosit ca punct de transformare a energiei electrice. Victima a fost identificată ulterior ca fiind C.N.V., o persoană fără adăpost cunoscută în comunitatea oamenilor fără adăpost din Craiova.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, în esenţă, că la data de 16.06.2026, în incinta unui punct de transformare a energiei electrice situat în cartierul Rovine din municipiul Craiova, a fost descoperit cadavrul incinerat al unei persoane, identificată ulterior ca fiind numitul C.N.V., persoană fără adăpost cunoscută în comunitatea persoanelor fără adăpost din municipiul Craiova. Din verificările efectuate a rezultat că victima fusese văzută în viaţă pentru ultima dată la data de 02.06.2026”, au afirmat procurorii.

Examinarea medico-legală a arătat că trupul era în stare avansată de putrefacție și avea mai multe leziuni la nivelul capului. Potrivit anchetatorilor, decesul a fost provocat de loviturile aplicate în această zonă.

Anchetatorii spun că victima dormea când a fost atacată

În urma investigațiilor, procurorii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea crimei. Din datele strânse până acum, agresiunea ar fi avut loc în seara zilei de 2 iunie 2026, în intervalul orar 23:00, 24:00.

Anchetatorii susțin că suspectul se afla în același imobil cu victima, care dormea. La un moment dat, acesta ar fi luat o bucată de beton de dimensiuni mari și ar fi lovit-o de mai multe ori în zona feței și a capului.

„Din probele administrate rezultă că, în seara zilei de 02.06.2026, în intervalul orar 23:00-24:00, în timp ce se afla în imobilul anterior menţionat împreună cu victima, care dormea, inculpatul a luat decizia de a-i suprima viaţa. În acest scop, a luat o bucată de beton de dimensiuni considerabile şi i-a aplicat victimei multiple lovituri în zona feţei şi a capului, provocându-i decesul”, a transmis sursa citată.

Suspectul ar fi incendiat cadavrul și ar fi fugit

După comiterea faptei, agresorul ar fi incendiat trupul victimei și ar fi părăsit locul. Cadavrul a fost descoperit abia pe 16 iunie, în stare avansată de putrefacție.

Bărbatul suspectat de omor a fost reținut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs crima.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI