Un incendiu a izbucnit într-un apartament de pe strada Viitorului, din localitatea Sânnicoară, județul Cluj, provocând pagube în bucătăria locuinței.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, focul a cuprins bucătăria și mai multe electrocasnice, iar incendiul s-a manifestat cu degajări de fum în interiorul apartamentului.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale de stingere, o autoplatformă cu scară și un echipaj SMURD. Salvatorii au intrat în locuința inundată cu fum și au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte încăperi sau apartamente, potrivit stiridecluj.ro.
Ca măsură de precauție, aproximativ zece persoane din imobil s-au autoevacuat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Primele concluzii ale pompierilor arată că incendiul ar fi fost provocat de efectul termic al curentului electric. Intervenția rapidă a echipajelor a limitat pagubele și a împiedicat producerea unei tragedii.
