Parchetul general ucrainean anunţă că a descoperit ”patru locuri” de tortură, în patru clădiri, folosite de ruşi la Herson

Parchetul ucrainean a anunţat luni că a descoperit ”patru locuri” de tortură folosite de ruşi la Herson pe timpul celor opt luni de ocupaţie a acestui oraş din sudul Ucrainei, până la preluarea controlului trupelor ucrainene, la 11 noiembrie, iar oraşul anchetează, la zece zile de la eliberarea oraşului cu privire la posibile crime de război comise de ruşi în această perioadă a ocupaţiei, relatează AFP.

”La Herson, procurorii continuă să stabilească crimele Rusiei: locuri de tortură au fost stabilite în patru clădiri”, anunţă într-o postare pe Telegram parchetul ucrainean.

Kievul a denunţat în mai multe rânduri de la eliberarea oraşului, ”crime de război” şi ”atrocităţi” ruseşti în această regiune ucraineană.

Potrivit parchetului, anchetatori ucraineni s-au dus în ”patru” imobile, în ”centre de detenţie provizorie” – de dinainte de război -, ”în care, la cucerirea oraşului., ocupaţii au deţinut în mod ilegal persoane şi le-au tortural în mod brutal”.

”Bucăţi de bastoane din cauciuc, o bâtă de lemn, un aparat folosit de către ocupanţi pentru a electrocuta civili, o lampă cu incandescenţă şi gloanţe (…) au fost confiscate”, precizează aceeaşi sursă, la zece zile de la recucerirea Hersonului de către armata ucraineană.

”Lucrări în vederea stabilirii camerelor de tortură şi de detenţie ilegale ale persoanelor continuă”, anunţă Parchetul General ucrainean, care subliniază că vrea ”să identificve toate victimele”.

De la eliberarea Hersonului, la 11 noiembrie, Kievul a denunţat în mai multe rânduri ”crime de război” şi ”atrocităţi” ruseşti în regiunea Herson.

Moscova nu a reacţionat, în acest stadiu, faţă de aceste acuzaţii.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI