Poliţiştii fac, miercuri, 14 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Ilfov, inclusiv la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de delapidare în care cinci persoane sunt suspectate că şi-au însuşit peste 3 milioane de euro din gestiunea unei firme.
”Astăzi, 2 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Ilfov, la sediul unei instituţii publice, la locuinţele persoanelor şi la sediile/punctele de lucru ale societăţilor comerciale implicate în activitatea infracţională, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru delapidare, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave”, a anunţat Poliţia Română.
Totodată, sunt puse în aplicare 5 mandate de aducere, emise pe numele suspecţilor care vor fi duşi la sediul unităţii de poliţie, pentru a li se aduce la cunoştinţă faptele pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi penttru a fi audiaţi pentru clarificarea situaţiei.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018-2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 5 persoane şi-ar fi însuşit din gestiunea unei societăţi comerciale 15.520.918 lei (peste 3 milioane de euro), fără ca aceştia să fie folosiţi în realizarea obiectului de activitate al societăţii sau reprezentând plăţi aferente unor operaţiuni comerciale care nu s-ar fi derulat în realitate”, a arătat sursa citată.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de Institutul Naţional de Criminalistică şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
Sursa: Libertatea Zilei