Victor Ponta, propus din nou pentru funcția de premier de către alianța „Uniți pentru România”

Fostul premier și lider al PSD, Victor Ponta, reprezintă propunerea de premier cu care reprezentanții formațiunii politice „Uniți pentur România” se duc la negocierile de la Cotroceni pentru formarea noului guvern.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că grupul parlamentar „Uniți pentru România” îl va propune oficial pentru funcția de premier, în cadrul consultărilor programate la Palatul Cotroceni. Ponta, care a mai condus Guvernul în perioada 2012-2015, s-a declarat onorat de încrederea colegilor săi, precizând că acest demers reprezintă o soluție serioasă pentru depășirea crizei politice actuale. El a subliniat că este pregătit să își asume din nou o funcție executivă dacă contextul o va cere, adăugând însă că decizia finală îi aparține Președintelui României.

Propunerea urmează să fie prezentată oficial la Cotroceni, începând cu ora 17:00, conform unui comunicat al formațiunii. Liderul grupului, Răzvan Mirel Chiriță, a argumentat susținerea pentru Ponta prin prisma vastei sale experiențe politice și administrative. Chiriță a amintit că fostul premier a fost votat de peste 1,3 milioane de cetățeni la ultimele alegeri și a demonstrat, în perioade dificile, că are capacitatea de a gestiona dosare europene complexe și de a coagula forțe politice diverse.

Înființat recent, în luna mai 2026, grupul parlamentar „Uniți pentru România” numără în prezent 18 membri, fiind format din parlamentari proveniți din mai multe partide, inclusiv foști membri ai SOS România și POT.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI