Nicușor Dan, prima reacție după explozia dronei din Constanța: „Nu vor mai exista pericole pentru populație”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut prima reacție cu privire la drona care a explodat în portul Constanța. Acesta a transmis că, dacă vor mai fi localizate și altele, acestea nu vor mai ajunge la țărm. De asemenea, președintele a adăugat că oamenii vor fi în siguranță în perioada estivală. Totodată, Nicușor Dan a spus că nu vor mai exista pericole.

Reporter: Ar mai putea exploda și altele în zonă?
Nicușor Dan: Atâta timp cât, dacă sunt altele și ele sunt localizate, nu vor mai ajunge până la țărm.

Reporter: Vorbim de perioada estivală…
Nicușor Dan: Da, da. În momentul acela, oamenii vor fi în siguranță.

Reporter: Ați fost informat că ar mai fi și alte drone? Ce măsuri au fost luate de autorități în afară de cele două elicoptere?
Nicușor Dan: Ați pus două întrebări. La prima întrebare, este o probabilitate și nu o să vă dau un răspuns. La a doua întrebare, este o chestiune de natură militară, dar, pe probabilitatea care este astăzi, nu mai există pericole.

Reporter: Ați discutat cu autoritățile ucrainene?
Nicușor Dan: Suntem în contact cu ei.

Reporter (întrebare în engleză): Sunteți îngrijorat în legătură cu securitatea, în urma celor mai recente incidente cu drone, și ce măsuri ia România pentru a-și îmbunătăți securitatea?
Nicușor Dan: În primul rând, avem planuri de dotare. Am comandat deja, prin intermediul SAFE, o mulțime de echipamente. Iar ceea ce le solicităm partenerilor noștri din cadrul NATO este să ne furnizeze o parte din aceste echipamente în decursul acestei perioade de un an, un an și jumătate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI