Fondatorul Telegram, Pavel Durov, acuză că guvernul unei țări din Europa de vest i-ar fi cerut să blocheze unele conturi cu viziuni conservatoare din România, pe fondul derulării alegerilor prezidențiale. Mesajul transmis pe aplicația de mesagerie a fost preluat și de agenția Reuters.
„Guvernul unei țări vest europene, ghiciți care, a abordat Telegram și ne-a cerut să reducem la tăcere vocile conservatoare din România, înainte de alegerile prezidențiale.
Am refuzat categoric, Telegram nu va restrânge libertarea de expresie a utiliatorilor români și nu le va bloca niciun canal politic. Nu poți apăra democrația distrugând democrația. Nu poți lupta contra interferențelor în alegeri interferând în alegeri. Fie ai libertate de exprimare și alegeri libere, fie nu. Iar România merită să aibă și alegeri libere și libertate de exprimare”, a transmis Pavel Durov, ilustrându-și postarea cu o franzelă, ceea ce sugerează că s-ar referi la Franța, potrivit Reuters.