Percheziții în Capitală și cinci județe, într-un dosar de înșelăciune

Poliţiştii din Bucureşti fac, miercuri, 20 de percheziţii în Capitală şi în cinci judeţe, într-un dosar în care nouă persoane sunt suspectate că au înşelat firme prin emiterea de file CEC şi bilete la ordin pentru plata unor mărfuri precum produse siderurgice, materiale de contrucţii, echipamente electrice şi de protecţie. Prejudiciul este estimat la 1,5 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, cele nouă persoane vizate vor fi duse la audieri la sediul SICE Sector 1.

Acestea sunt suspectate că se prezentau sub identităţi false sau sub numele administratorilor a două firme din domeniul comerţului şi al construcţiilor, pentru a putea cumpăra materiale precum produse siderurgice (tablă, ţeavă, şuruburi), cărămidă, adezivi, îngrăşăminte chimice, aparate de aer condiţionat, panouri fotovoltaice, echipamente de protecţie (căşti, bocanci, ochelari), echipamente electrice (cabluri, prize, boilere). Suspecţii stabileau 30, 45 sau 60 de zile data scadenţei prin ordinele de plată şi la termen nu se primeau banii, afirmă sursele citate.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada septembrie-noiembrie 2023, iar produsele ”cumpărate” erau apoi revândute, mai ieftin decât preţul pieţei.

Potrivit Poliţiei Capitalei, miercuri dimineaţă, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 pun în executare 20 de mandate de percheziţie domiciliară şi 9 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Galaţi, Dâmboviţa, Braşov şi Giurgiu, într-un dosar penal de înşelăciune.
 
”În fapt, în cursul anului 2023, nouă persoane ar fi indus în eroare 12 persoane vătămate (societăţi comerciale ce funcţionează în Bucureşti şi în judeţul Ilfov), cu privire la posibilitatea de a le achita contravaloarea unor mărfuri prin emiterea de instrumente de plată (CEC-uri şi bilete la ordin), pentru care nu ar fi asigurat disponibilul la momentul ajungerii la scadenţă. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.500.000 de lei”, a arătat sursa citată.

În urma percheziţiilor, persoanele vizate urmează să fie duse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Dâmboviţa, Galaţi şi Braşov.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI