Grevă de avertisment de o oră, declanşată de sindicatele afiliate Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”

Sindicatele afiliate Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” organizează, miercuri, o grevă de avertisment în unităţile sanitare, angajaţii având revendicări legate de creşterea veniturilor salariale reale, indexarea cu nivelul inflaţiei şi eliminarea inechităţilor salariale.

Greva de avertisment va avea loc, în intervalul orar 12:00-13:00, în unităţile sanitare publice, la aceasta urmând să participe membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor ”Solidaritatea Sanitară”, protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.

Potrivit sindicaliştilor, acţiunea de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările angajaţilor din Sănătate, între care creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG nr. 19/2024).

”Greva de avertisment este parte a grevei îndreptată împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, acesta fiind declanşată de Federaţia «Solidaritatea Sanitară» pe fondul refuzului Guvernului de a negocia şi acorda drepturile legitime ale angajaţilor din sănătate”, susţin aceştia.

Organizarea şi desfăşurarea grevei de avertisment este făcută cu respectarea prevederilor legale în privinţa asigurării a celor puţin o treime din activitatea normală şi a funcţionării normale a tuturor serviciilor de urgenţă.

”Precizăm că suplimentar faţă de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcţionare a unităţilor sanitare în condiţiile specifice protestului, cât şi posibilitatea exercitării efective a dreptului la grevă pentru angajaţii din sănătate, Federaţia «Solidaritatea Sanitară» a solicitat în prealabil Guvernului încheierea unui Acord privind procedura de desfăşurare a grevei în sistemul sanitar, acesta refuzând această procedură suplimentară de protecţie. În condiţiile indiferenţei demonstrată de guvernanţi faţă de siguranţa pacienţilor şi buna funcţionare a unităţilor sanitare pe timpul grevei, pentru a ne asigura că toţi angajaţii din sănătate sunt corect şi complet informaţi privind acţiunile ce trebuie desfăşurate, Federaţia «Solidaritatea Sanitară» a elaborat şi publicat un document de informare publică numit Decalogul grevei de avertisment, ce conţine instrucţiuni publice privind comportamentul angajaţilor pe perioada grevei de avertisment, informaţiile specifice acestuia fiind transmise pe toate canalele de informare ale organizaţiei”, adaugă sindicaliştii.

Sursa: Realitatea Medicala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI