Pilda zilei
„Dumnezeu vă iubește cu adevărat!”
Băiețelul s-a îmbrăcat pentru că afara era foarte frig și apoi i-a spus tatălui său… „Gata tată, eu sunt pregătit!”
Tatăl său, preotul, a spus…
Pregătit pentru ce fiule?
Tată, e timpul să ieșim afară și să facem vizitele noastre la enoriașii nevoiași.
Tata a răspuns…
Fiule, afară e foarte frig și plouă.
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și a spus…
Dar tată, oamenii trebuie să știe că Dumnezeu are grijă de ei chiar și în zilele ploioase.
Părintele a răspuns…
Fiule, nu ies afară pe vremea asta.
Cu disperare, copilul a zis…
Tată, pot să mă duc singur?
Te rog, te rog!
Tatăl său a așteptat o clipă și apoi a spus…
Fiule, poți să pleci. Iată și pachetele… însă, ai grijă.
Mulțumesc, tată!
Și cu asta, fiul a ieșit în ploaie. Tânărul de 11 ani a mers pe toate străzile parohiei la credincioși, împărțind pachetele făcute din donațiile enoriașilor. După 2 ore de mers pe ploaie și prin frig și cu ultimul pachet în mână, s-a oprit într-un colț să vadă dacă găsește pe cineva căruia să dea și acest ultim pachet. Însă, străzile erau total pustii. S-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, a mers până la ușa din față, a atins soneria de mai multe ori și a așteptat, dar… pentru că nimeni nu răspundea, s-a întors să plece… ceva însă, l-a oprit. S-a întors spre ușă și a început să atingă insistent soneria și să bată puternic ușa cu încheieturile. El a continuat să aștepte. În sfârșit ușa a fost deschisă ușor…
O doamnă a ieșit cu o privire foarte tristă și a întrebat…
Ce pot face pentru tine, copile?
Cu ochi strălucitori și un zâmbet frumos copilul a spus… Doamnă, îmi pare rău dacă v-am deranjat, dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și am venit să vă dăruiesc ultimul meu pachet.
Băiatul i-a dat apoi, pachetul și a dat să plece…
Doamna i-a spus…
Mulțumesc, fiule, Dumnezeu să te binecuvânteze!
Ei bine, a doua zi, duminică la biserică, preotul după predică înainte de miruire a spus…
Este cineva aici care are de făcut o mărturie pe vrea să ne-o împărtășească!
În ultimul rând din spatele bisericii, o doamnă mai în vârstă s-a apropiat încet, încet și a început să vorbească. În ochii ei a apărut o privire limpede cu o ușoară urmă de mulțumire…
Nimeni din această biserică nu mă cunoaște. Nu am fost niciodată aici și spre regretul meu nu am fost o bună creștină. Soțul meu a murit cu ceva timp în urmă lăsându-mă complet singură pe lumea asta. Sâmbăta trecută a fost o zi deosebit de friguroasă și ploioasă afară și în inima mea… Și în acea zi am ajuns la capătul drumului, nu mai aveam nici o speranță și nu mai voiam să trăiesc. Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat în podul casei mele. Am legat un capăt al frânghiei de căpriorii acoperișului; apoi m-am urcat pe scaun și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului. M-am așezat apoi pe scaun, atât eram de singură și cu inima frântă, încât eram pe cale să mă arunc de pe scaun, când deodată am auzit zgomotul puternic al unor bătăi în ușă. Așa că m-am gândit… Oricine ar fi, voi merge să văd ce e… Am ascultat, am mai așteptat puțin, dar în ușă cineva bătea din ce în ce mai tare. Au devenit atât de puternice bătăile încât nu le-am mai putut ignora. Așa că m-am întrebat, cine ar putea fi? Nimeni nu se apropie de ușa mea sau nu vine să mă viziteze!
Am eliberat frânghia de la gât și m-am dus la ușă, în timp ce încă suna soneria și în ușă încă se bătea. Când am deschis ușa, nu mi-a venit să cred ce au văzut ochii mei, în fața ușii mele era cel mai radiant și angelic copil pe care l-am văzut vreodată. Zâmbetul lui, ohhh, nu-l pot descrie niciodată! Cuvintele care i-au ieșit din gură mi-au făcut inima moartă cu atâta timp în urmă, să revină la viață, când a spus cu glasul lui blajin…„Doamnă, vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat!”
Când îngerașul a dispărut între frig și ploaie, mi-am închis ușa, am desfăcut pachetul și am citit rugăciunea… ,,Doamne fii cu noi și ne miluiește!” tipărită pe micuța iconița cu chipul lui Iisus Hristos. Sufletul mi s-a încălzit, mi-am făcut semnul Crucii și liniștită m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia
Nu mai aveam nevoie de ele… După cum vezi, acum sunt o fiică fericită a lui Dumnezeu.
Cum direcția băiatului, când a plecat, a fost către această biserică, am venit personal să mulțumesc acelui îngeraș al lui Dumnezeu care a venit la timp, să-mi salveze viața dintr-o eternitate în iad și să mi-o înlocuiască cu o veșnicie în prezența lui Dumnezeu.
Toată lumea a plâns în biserică.
Părintele a mers spre primul rând din față, unde stătea îngerașul… și-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.
Amintiți-vă, că binele făcut din iubire față de Dumnezeu poate aduce o mângâiere în viața cuiva. De aceea să nu vă sfiiți niciodată să fiți buni… Pur și simplu, nu știm, a cui viață o putem schimba prin faptele/cuvintele noastre.
Sursa: Realitatea Spirituala