Ministerul Educației: Se reiau cursurile de marți, 28 noiembrie, în școlile și grădinițele închise din cauza ninsorilor

Se deschid școlile și grădinițele care au fost închise luni, 27 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile, a anunțat Ministerul Educației. Cursurile sunt reluate de marți, 28 noiembrie, în județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea.

Aceștia vor recupera cursurile pierdute luni, 27 noiembrie, iar inspectoratele școlare vor anunța cum vor fi organizate aceste recuperări, a transmis Ministerul Educației.

Ministerul Educației a organizat, în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea, județele în care activitatea didactică cu prezență fizică este suspendată pe parcursul acestei zile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, prin hotărâri ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene și cu aprobarea Ministerului Educației.

„Din informațiile primite în cadrul videoconferinței, nu se menține măsura suspendării activității didactice la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județele menționate. 

Prin urmare, începând de marți, 28 noiembrie, va fi reluată activitatea didactică cu prezență fizică”, a precizat Ministerul Educației.

„În cazul în care vor exista unități de învățământ în care nu se pot asigura condițiile adecvate pentru desfășurarea activității didactice cu prezență fizică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile pot fi suspendate pe perioadă determinată, la solicitarea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației”, s-a mai precizat în comunicatul de presă. 

Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să monitorizeze situația la nivel de județ și s-a decis, duminică, 26 noiembrie, suspendarea cursurilor pentu luni, 27 noiembrie, din cauza condițiile meteorologice nefavorabile care au generat închiderea unor drumuri și întreruperea alimentării cu energie electrică în localități din mai multe județe.

Prin hotărârea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență/la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene, cu aprobarea Ministerului Educației, luni, 27 noiembrie, se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea.

Recuperarea activității didactice pentru ziua de 27 noiembrie se va face la decizia Inspectoratelor Școlare Județene, cu consultarea unităților de învățământ și informarea Ministerului Educației. 

În restul județelor țării, conform informațiilor primite de la inspectorii școlari generali, activitatea didactică nu este afectată se arăta în precizarea de duminică, 26 noiembrie.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI