Armistiţiul dintre Israel şi Hamas, amânat din cauza unor discuţii de ultim moment privind listele cu ostatici

Armistițiul dintre Israel și Hamas, prevăzut iniţial pentru joi, a fost amânat din cauza discuţiilor „de ultimă oră” privind „numele ostaticilor israelieni şi modalităţile predării lor” către o terţă parte, a declarat pentru AFP un responsabil palestinian, relatează Agerpres.

„Qatarul, în coordonare cu egiptenii şi americanii, ar urma să anunţe în orele următoare, astăzi, ora la care va începe armistiţiul”, a precizat responsabilul citat.

Deja, a precizat acesta „a avut loc (miercuri) un schimb de liste cu numele prizonierilor din cele două tabere prin intermediul mediatorilor din Qatar şi Egipt”.

„Hamas va elibera zece ostatici femei şi copii şi, în acelaşi timp, 30 de deţinuţi palestinieni vor fi eliberaţi şi acordul va continua astfel”, pe fondul opririi luptelor pe întreg teritoriul Fâşiei Gaza şi al unui survol limitat al avioanelor israeliene în nord, a mai spus el.

„Întârzierea se explică prin detalii de ultimă oră privind numele ostaticilor israelieni şi modalităţile de predare”, a explicat responsabilul palestinian.

Mai întâi s-a propus „ca ei să fie predaţi Crucii Roşii pentru a-i transporta în Egipt”, înainte de a fi încredinţaţi „părţii israeliene”, a declarat acest responsabil apropiat de negocieri.

„Apoi s-a propus să aibă loc mai întâi o vizită medicală a cadrelor Crucii Roşii pentru a se asigura de starea de sănătate bună a ostaticilor”, după care o vizită a Crucii Roşii la ceilalţi ostatici civili, a adăugat el.

„Hamas este gata să se plieze pe toate mecanismele decise. Va aplica ce se va alege”, a dat el asigurări.

„Mediatorii din Qatar, egipteni şi americani vor veghea la aplicarea acestui acord şi vor observa dacă există încălcări. Ei sunt garanţii aplicării acordului de armistiţiu”, a adăugat el.

Qatarul a anunţat joi că negocierile continuă „de manieră pozitivă” şi că acordul privind armistiţiul „va fi aplicat în orele care urmează”.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI