PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.” – Sfântul Ioan Gura de Aur

Știai că?

Epitrahilul sugerează fâşia cu care Hristos era dus legat de către farisei la patimă; partea sa dreaptă ne trimite cu gândul la trestia dată Domnului de către ostaşi în mâna dreaptă, iar partea stângă simbolizează povara crucii, purtată pe umerii Săi (Sfântul Gherman al Constantinopolului). Aşezat pe după gât, epitrahilul închipuie atât jugul preoţiei lui Hristos, cât şi puterea harului dumnezeiesc ce se pogoară asupra preotului, iar franjurile cu care se termină închipuiesc sufletele încredinţate acestuia spre mântuire. Brâul amintește datoria slujirii preotului, căci face trimitere la ştergarul cu care Mântuitorul S-a încins la Cina Cea de Taină, când a spălat picioarele ucenicilor. Mânecuţele reprezentă puterea lui Dumnezeu, întărindu-l pe omul ce lucrează cele sfinte, dar şi legăturile ce au strâns mâinile Domnului când Îl duceau la patima cea de bunăvoie. Felonul sau veșmântul de deasupra simbolizează curăţia, sfinţenia, bucuria cu care se cuvine să se împodobească sufleteşte preoţii săvârșitori ai Sfintei Liturghii; de asemenea, reprezintă mantia purtată de Mântuitorul în timpul sfintelor Sale Pătimiri (Sfântul Simeon al Tesalonicului).

Pilda zilei

Azi, nu mâine

Un om plin de păcate, ascultând o predică despre mântuirea sufletului prin primirea sfintei învăţături a Domnului Iisus Hristos, se hotărî să înceapă şi el o viaţă lipsită de păcate, dar îşi zise:
– „Încep de mâine…”
Peste noapte însă, păcătosul muri.
„Mâine” este vorba diavolului, numai „azi? este vorba lui Dumnezeu.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI