Gândul zilei
„Să învățăm să zicem: „Fie voia Domnului,” așa cum spune Sfânta Scriptură. Fraților, să spuneți: „O să facem lucrul acesta dacă este voia Domnului…” Noi zicem: „o să fac, o să rezolv”. Spune, omule și „cu voia Domnului.” Spunând așa începe să lucreze în tine această nădejde în Dumnezeu. Astfel înțelegi că nu poți să faci totul de unul singur, nu reușești tot ce vrei, fiindcă nu depinde de tine, și atunci, pui ca fundament, fie și verbal, voia Domnului. – Mitropolitul Atanasie de Limassol
Știai că?
Se înşeală și aceia care trufaş se laudă că îi cunosc foarte bine pe oameni şi că nimeni nu-i poate înşela. Căci cine poate cunoaşte gîndurile inimii omului în afară de unul Dumnezeu, Cel Ce scrutează inima şi rărunchii, pe care însuşi le-a zidit ?
Pînă şi marii Sfinţi s-au înşelat în judecăţile lor asupra altor oameni. De pildă, însuşi Sfîntul Vasile cel Mare, timp îndelungat a socotit că un anume eretic este om cinstit şi sfint şi l-a apărat în faţa Bisericii faţă de mulţi învinuitori, pînă cînd s-a convins singur de falsitatea ereticului şi a suferit cu amar.
Sfîntul Grigorie Teologul însuşi, îl botezase pe un anumit filozof, Maxim cu numele, şi îl cinstea atît de mult încît şi în casa lui îl adăpostea şi la masă cu el mînca. Şi cu toate acestea Maxim era la fel de plin de otravă ca şi cel mai otrăvitor şi viclean dintre şerpi. După un timp, prin intrigi şi cumpărare, el a obţinut recunoaşterea lui ca patriarh din partea unor cetăţeni ai Constantinopolelui, în locul Sfîntului Grigorie. Cînd după mari neînţelegeri această ispită a fost înlăturată, mulţi l-au certat pe Grigorie pentru că singur a locuit cu trădătorul în casă. Iar Sfîntul a spus: «Nu sîntem vinovaţi dacă nu sesizăm răutatea cuiva. Numai unul Dumnezeu ştie gîndurile oamenilor. Cît despre noi, nouă ni se porunceşte prin legea cea dumnezeiească să ne deschidem inimile cu dragoste părintească faţă de toţi cei care vin la noi». Căci omul bun nu va putea înţelege niciodată răutatea celui rău.”
Pilda zilei
Ispita şi sacul cu nisip
Fiind chinuit de duhul slavei sale, pentru darul tămăduirilor pe care i-l dăduse Dumnezeu, Sfântul Macarie ca să-l biruie, a luat un sac şi, umplându-l cu nisip, l-a pus în spinare şi a început a umbla prin pustie.
Întâmpinându-l un om de neam mare, care-l cunoştea, l-a întrebat:
– „Ce duci, părinte? Dă-mi sarcina s-o duc în carul meu.?
Iar Macarie i-a răspuns:
– „Chinuiesc pe cel ce mă chinuieşte pe mine? şi n-a vrut să-i dea sarcina. Asuprindu-se astfel, sfântul a scăpat cu bine de ispită, biruindu-şi gândurile de slavă.
Sursa: Realitatea Spirituala