PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Acum însă și voi pe toate să le lepădați: mânia, întărâtarea, răutatea, blasfemia, cuvântul nerușinat din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, de vreme ce v-ați dezbrăcat de omul cel vechi laolaltă cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care spre cunoaștere se reînnoiește după chipul Celui ce l-a zidit.” –  (Sfântul Apostol Pavel 3-67)

Știai că?

Cuvântul „canon” este foarte des întrebuințat în limbajul bisericesc, cu diferite sensuri. În imnografie, el este o înlănțuire de cântări, compuse după anumite reguli, în ceea ce privește numărul și măsura lor, alcătuind un întreg de sine stătător, folosit ca atare în cult. Forma desăvârșită a acestui gen de creație imnografică este alcătuită din nouă grupuri de cântări. Numărul a fost inspirat de cele nouă cântări pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură (cum ar fi cântarea lui Moise, a lui Isaia sau cântarea Sfintei Fecioare Maria, din cap. I al Evangheliei după Luca), care erau folosite în cultul Bisericii primelor veacuri. Totodată, amintește și de cele nouă cete îngerești. În majoritatea canoanelor, cea de a doua lipsește, fiind chip al cetei îngerilor căzuți.

Pilda zilei

Oarba care vede 

Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune. 
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric. 
Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte. 
Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: – „Sărmana de tine!” 
Ea însă, le-a răspuns: 
-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!?
Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI