Un val neobișnuit de căldură va lovi România în următoarele zile

România se pregătește să se confrunte cu un val neașteptat de căldură care urmează să lovească țara în următoarele zile, potrivit unui anunț făcut de directorul Agenției Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu. În plus, site-ul meteo internațional AccuWeather vine să confirme spusele oficialului ANM și afișează temperaturi anormale pentru această perioadă.

 „Începând de miercuri vom consemna valori la scara întregii țări între 21, până la 30-31 grade Celsius, ceea ce înseamnă valori cu mult mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă”,  a spus Elena Mateescu, directorul ANM, într-o intervenție tv.

AccuWeather confirmă canicula cu care ne vom confrunta în următoarea perioadă. Pentru joi, 21 septembrie, site-ul meteorologilor internaționali afișează o maximă de 30 de grade Celsius pentru București.

Nici zilele următoare nu sunt lipsite de temperaturi foarte ridicate. Vineri, 22 septembrie vom avea o maximă de 30 de grade, iar sâmbătă 31 de grade Celsius.

Vremea în țară

„De miercuri, o vreme în încălzire în majoritatea zonelor, așa cum menționam, chiar mai caldă decât în mod obișnuit și mai ales în a doua parte a săptămânii și sfârșitul de săptămână, care va aduce chiar valori de până la 31-32 grade Celsius în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, inclusiv în Capitală”, a spus directorul ANM. 

Marți, 19 septembrie, în țară, în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și local în Oltenia și nordul Moldovei vor fi înnorări temporar accentuate și averse, însoțite de descărcări electrice; în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă de peste 15-20 l/mp. În restul țării, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și ploi izolate.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în regiunile vestice, dar și în nord-est și pe crestele montane, cu viteze mai mari (în general de 50-60 km/h) în sudul Banatului, dar rafale de scurtă durată vor fi pe alocuri și asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 29 grade Celsius, iar cele minime se vor situa în general între 10 și 17 grade Celsius. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață, arată ANM.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI