Cum va fi vremea în weekend. Prognoza meteo

Weekend-ul începe cu o vreme călduroasă, cu temperaturi maxime ce vor depăși 30 de grade în zonele de câmpie. Duminică după-amiaza, însă, sunt așteptate averse și furtuni în jumătatea nordică a țării.

Vineri, vremea va fi frumoasă și însorită în cea mai mare parte a țării. Doar în zonele de munte și cu totul izolat în rest vor mai fi posibile câteva averse slabe.

În Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, se vor înregistra între 23 și 28 de grade, în Moldova vor fi între 25 și 29 de grade, iar în Muntenia, Oltenia și Dobrogea va fi ceva mai cald, cu maxime între 27 și 32 de grade.

Sâmbătă, ne vom bucura din nou de vreme caldă și frumoasă. În sudul și sud-estul țării, mercurul va urca până la 30 – 33 de grade, în timp ce în celelalte provincii se vor înregistra între 26 și 29 de grade.

Duminică, temperatura va depăși 30 de grade în zonele de câmpie din Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei și, local, în Dobrogea și Banat. În sudul extrem al țării, maximele se vor apropia de 33 – 34 de grade.

În schimb, în jumătatea nordică a țării vor fi posibile averse și furtuni, mai întâi în nord-vest, iar după-amiaza și seara se vor extinde și în vest, centru și nord-est. Local, cantitățile de apă vor atinge 20 – 30 l/mp, iar ploile vor continua și pe parcursul nopții.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI