No menu items!

Amendă uriaşă pentru un salon din Alba Iulia în care se făceau intervenţii de mărire a buzelor

Amendă usturătoare pentru un salon de înfrumuseţare din Alba Iulia unde se făcea intervenţii de mărire de buze. Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică au descins la un salon din Alba Iulia, după ce au văzut mai multe reclame pe reţelele de socializare.

Pe contul de Instagram al salonului au fost postate mai multe poze cu femeie care s-au lăsat fotografiate înainte şi după intervenţie. Aşa au ajuns inspectorii DSP Alba la uşa salonului din Alba Iulia.

Inspectorii au descoperit că persoana care injecta acidul hialuronic în buzele clientelor nu deţinea autorizaţie sanitară de funcţionare, autorizaţie ce este eliberată de DSP.

După control, reprezentanţii salonului au fost amendaţi cu 40.000 de lei pentru intervenţiile ilegale de mărire a buzelor.

De cealaltă parte, femeia care efectua intervenţiile la salon s-a apărat şi a explicat că, de fapt, utilizează un dispozitiv de tip stilou care nu presupune injectarea propriu-zisă a substanţei, ci doar reprezintă o metodă de mărire a buzelor neinvazivă.

Medicii atrag atenţia că o astfel de intervenţie se face doar de către un specialist pentru că o greşeală poate duce la infecţii grave.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI