Înghețarea salariilor și angajărilor, pe masa Guvernului | De când ar intra în vigoare

Pe masa Guvernului au ajuns înghețarea salariilor și înghețarea angajărilor la stat pentru restul anului 2023.

Potrivit unor surse guvernamentale, politicienii nu renunță la înghețarea angajărilor la stat. Măsura ar urma să fie dispusă începând cu luna mai și până la sfârșitul anului.

De asemenea, liderii coaliției ar urma să hotărască înghețarea salariilor bugetarilor până la sfârșitul acestui an.

Guvernanții caută cu disperare măsuri pentru a acoperi gaura de 20 de miliarde de lei din buget.

Surse Antena 3 CNN au declarat, de asemenea, că economia românească încetinește, însă nu se poate vorbi despre o recesiune în acest moment.

Măsurile au fost în analiză la Ministerul Finanțelor, au fost convenite de liderii coaliției de guvernare și cel mai probabil, săptămâna următoare, am putea să vedem Ordonanța de Urgență care să le includă. Aceasta ar urma să fie pusă în transparență la începutul săptămânii, după care să fie adoptată.

Nu este pentru prima dată când Guvernul îngheață angajările la stat. Este o măsură care a fost luată și anul trecut, însă de data aceasta va fi specificat în Ordonanța de Urgență că sunt permise angajările doar în situații extreme, atunci când anumite sectoare vor fi depopulate.

În ceea ce privește majorarea salarială, au fost nenumărate încercări în Parlament, pe care cei de la Guvern nu vor să și le asume. Prin urmare, aceștia au convenit că până când nu vom avea noua lege a salarizării bugetare, să nu existe alte modificări.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI