S-a dat primul termen în procesul în care Guvernul vrea să îi retragă lui Ion Iliescu titlul de luptător la Revoluția din ’89

 

Curtea de Apel București a stabilit primul termen în procesul în care Guvernul vrea să îi retragă lui Ion Iliescu titlul de luptător în Revoluția din 1989.

 Curtea de Apel București a stabilit pentru data de 24 aprilie primul termen în procesul prin care Guvernul vrea să îi retragă lui Ion Iliescu de titlul de luptător la Revoluție, potrivit minutei instanței.

Guvernul a inițiat în iulie 2022 procedura pentru deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anticomunistă din 1989. Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.

Decizia a fost luată de comisia abilitată din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist la data de 31 mai 2022.

Pasul următor este deschiderea unei acțiuni în instanță, singura abilitată să decidă retragerea titlului acordat lui Iliescu.

Instituția guvernamentală condusă de Irina Leulescu vrea să îi retragă titlul lui Ion Iliescu pentru că acesta a deținut funcții de conducere în aparatul de stat comunist, în condițiile în care legea 341/2004 nu permite acordarea acestei calități persoanelor cu astfel de funcții, potrivit DCNews.ro.

Ion Iliescu a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI