Ei sunt românii care vor primi banii înapoi de la furnizorii de energie. Vezi dacă ești pe listă

Românii au început să primească deja facturile de regularizare, iar mulți dintre aceștia au de plătit sume uriașe la energie. Însă există și o categorie de clienți care va primi banii înapoi de la furnizori. 

Companiile de energie au început să trimită facturile de regularizare către clienți.  

Unii dintre aceștia s-au trezit cu facturi de mii de lei, în timp ce alții au avut surpriza de a primi facturi cu minus. Aceștia din urmă urmează să primească bani înapoi de la furnizor.   

Ne referim aici la clienții care, în anul 2022, au economisit energie și au consumat mai puțin decât în anul 2021. Aceștia vor fi reîncadrați în alt plafon de preț.   

Așadar, dacă în anul 2021, un client a avut un consum mediu anual de peste 100 100 kW, iar în 2022 a reuşit să scadă la sub 100 de KW, atunci furnizorul îi va da înapoi diferența de preț dintre 80 de bani KW/h şi 68 de bani kW/h.  

Suma poate fi restituită, se poată scădea din următoarea factură sau, la cererea clientului, banii se pot primi într-un cont.   

Anul trecut, clienții casnici au avut în factură unul dintre cele două plafoane de preț valabile la acel moment: 68 de bani/kWh dacă media consumului lunar a fost de până la 100 kWh în anul precedent, 80 de bani/kWh dacă a consumat între 100 și 300 kWh.  

Ulterior, din septembrie, a mai intrat în vigoare o reglementare suplimentară. S-a pus plafon de preț de 80 de bani/kWh pentru consumul lunar mediu al anului precedent cuprins între 100 și 300 kWh pentru primii 255 kWh; maximum 1,3 lei/kWh pentru diferența de consum de până la 300 kWh.   

În plus, s-a pus plafon de 1,3 lei pentru cei care consumă mai mult de 300 kWh lunar.  

Așadar, potrivit legii, în februarie 2023, toți clienții care au avut un consum mediu real mai mic decât cel din 2021 și se încadrează în alt plafon de preț, mai mic, cu acest consum realizat real, vor fi reîncadrați în tranșa cu consum mai mic și cu preț plafonat redus.  

Aceștia sunt clienții care urmează să primească facturi de regularizare a consumului facturat anterior, dar cu minus. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI